NU M-AM GÂNDIT VREODATĂ

NU M-AM GÂNDIT VREODATĂ
CĂ N-AM SA PIER DIN TINE,
CUM N-AM CREZUT VREODATĂ
C-AL NEUITĂRII GÂND
VA ARDE-N MINE VEŞNIC
CUM ARDE AURORA PE VEŞNICUL PĂMÂNT…

NU M-AM GANDIT VREODATĂ
CĂ JARUL NU SE STINGE,
CHIAR DACA TIMPUL VARSĂ
TORENTE DE UITARE
MAI APRIG ÎL APRINDE
ŞI ARDE TOT MAI TARE…

NU M-AM GANDIT VREODATĂ
CĂ POT SA MOR TRĂIND,
IAR MOARTEA SĂ ÎMI FIE,
AFARĂ DIN MORMÂNT
SĂ-ŢI SCRIU LA MASĂ ŢIE
SCRISOARE DE COMÂND…

NU M-AM GANDIT VREODATĂ
CĂ RANA CE-I IN TINE,
SE-ADUNĂ-N STOLURI TOATĂ
ŞI CUIB VA FACE-N MINE
ŞI CALD ÎL ŢINE VEŞNIC
CU-ARIPA PENTRU TINE…

NU M-AM GANDIT VREODATĂ
CĂ PLEOAPA NEODIHNEI
NU CADE MOALE-ODATĂ
S-ADUCĂ RODUL TIHNEI
ORI CĂ ARIPA NOPŢII
NU-NCHIDE OCHIUL MINŢII

NU M-AM GANDIT VREODATĂ
CĂ ANII TREC ÎN VAN
IAR TINEREŢEA DULCE
SĂ-MI PARĂ CĂ-I UN AN
NU M-AM GÂNDIT VREODATĂ
CĂ TE-AM IUBIT ÎN VAN…

MONICA COROAMĂ 19 DE FEBRERO -2018

Chemarea păcatului

CHEMAREA PACATULUI

STERLICI DE ZÂMBET , SĂGEATĂ DE PRIVIRE
CE-AU ÎNTRUPAT PĂCATUL ŞI AU UCIS VOINŢA
DE-A MĂ LĂSA ÎN VOIE LA SFÂNTA MÂNTUIRE,
SPOREŞTE-AMĂRĂCIUNEA ŞI-MI PIERE BIRUINŢA

-DOAMNE NIMICNICIA-MI IARTĂ!
VOIESC A TRECE PRAGUL DIVINEI LEGIUIRI
CU GÂNDUL SĂ MĂ ROG LA SACRELE IUBIRI,
DAR GROAZNICA ISPITĂ VOIEŞTE SĂ MĂ-NPARTĂ…

CĂCI DULCE E CHEMAREA CĂTRE TRUPEASCA MIERE,
NEMERNICA-MI URECHE E SLABĂ ŞI-O ASCULTĂ
POTRIVNICĂ E DOAMNE! ŞI ÎNCĂ TOT MAI CERE
ŞTIINDU-SE PÂNDITĂ DE JUDECATA CRUNTĂ.

NU POT SA SCAP DE OCHII VERZUI ISPITITORI
SĂGEŢILE M-AJUNG ÎN ŞOVĂITA-MI FUGĂ
DEMONICA-MI DORINŢĂ DE OMENEŞTI FIORI
ODIHNĂ PROMIŢÂNDU-MI, EA CATĂ SĂ M-AJUNGĂ…

PRIN VENE-MI CURGE-OTRAVA TRUPESCULUI PĂCAT
CE MI-AU LĂSAT-O BUZE ÎN VREMI DE SLĂBICIUNE,
SCÂRBAVNICA POFTIRE MI-E URMĂ DE CĂLCAT
ÎN LOC SĂ LEPĂD MOARTEA CU GUST DE PIERICIUNE.

ARAD 1999

În zadar iubirea-i

IN ZADAR IUBIREA-I

Când vezi iubirea că-n zadar
se-ndreaptă către cel
ce-i gol de suflet şi habar
nu are şi-i mişel,

şi mişeleşte calcă peste
un suflet plin de cânt,
iar coarda inimii-o suceşte
pe placul său râzând.

Râzând, nesocotind cântarea
şi versul scris cu dorul
în albe nopţi ,visând în zarea
sufletul călătorul.

Răvaşe am trimis şi versuri
spre ochiul orb ce-l ai.
Urechea ta făr’ de-nţelesuri,
nu m-auzit aşa-i?

Ţi-am dat atâtea primăveri
şi cu miresme-alese
şi-n tot atâtea nopţi de veri ,
la gât ţi-am pus cireşe.

Şi cântecul l-am intrupat,
din maci şi albăstrele,
spicele coapte le-am luat
să-ţi fac cununi din ele.

Cântări şi versuri pot să scriu
pe tine fiă veche
căci taciturnă eu te ştiu
şi fără de ureche.

Căci e destul cel ce ascultă,
de sus aude fleacul;
ce scris-a tocul meu cu trudă,
el nu-i gaseşte capul.

El le gaseşte vorbe goale
cu rime aşezate
şi-n veci nu simte duhul care
din slove se răzbate .

Pancota 2001 MONICA COROAMA OPREA

NEBUNUL

NEBUNUL

De mă-ntrebaţi eu cine sunt
de unde vin şi ce voiesc,
nu am să ştiu ce-o să răspund
nu am să ştiu de ce trăiesc

pribeag în negura de visuri,
de rosturi ce le-am căutat
şi n-am găsit decât abisuri
ce au fost greu de încercat.

Ori ne-nţeles poate mi-e-abisul
de către sufletu-mi cel cast
neterfelit încă-n desişul
durerii ce-acum mi-e popas.

Deşertăciunea-mi este patul
odihnei cele negăsite
iar foamea-mi ostoieşte neantul
cărării mele pribegite.

Nimic nu cred ca izvorăşte
din sufletu-mi deşart, mizer
nu cred că floarea înfloreşte
totu-i zadarnic, efemer.

Mai sunt un clovn pe scena vieţii,
cu feţe multe mă arăt
şi plâng ,apoi iar mă desfăt
actorul preferat tristeţii.

Căci râd de voi vă veseliţi
şi plâng când voi sunteţi mâhniţi
de m-alungaţi plec, nu suspin
de mă chemaţi , eu iarăşi vin.

Păşesc pe drumul vieţii mele,
printre străini, nebunul sunt
cel ne’nţeles de voi mulţime;
nu sunt ca voi, nici voi ca mine…

Monica Coroamă 2000 Arad