CĂTRE ZENIT

Mónica Coroama
20 de julio de 2015 ·

CĂTRE ZENIT

ASTĂZI TE LAS ÎN NEGURA UITĂRII…
ARIPA EI, TE VA CUPRINDE-‘NCET.
ÎN LINIŞTEA SINISTR-Ă NEPĂSĂRII,
FĂR’-ADIEREA VRÉUNUI REGRET.

CĂCI OCHII MEI ŢINTESC CĂTRE ZENIT;
PRICEP ACUM ÎNTR-O TÂRZIE ORĂ,
CĂCI CHIPUL TĂU DE COPILAŞ CANDÍD,
ASCUNDE DEMONI, CE SUFLETU-MI DEVORĂ.

RENUNŢ LA NIMBUL TĂU TENEBRU,
CE CU ARIPA TRISTĂ MĂ-MPRESOARĂ,
SĂRUTUL TAU DE GHEAŢĂ ŞI FUNEBRU,
DE AZI ‘NAINTE, NU MĂ MAI ÎNFIOARĂ.

MĂ DEPARTEZ ÎNCET ŞI MĂ DESPRIND,
DE-AMORUL TĂU ABSENT ŞI ÎNTR-O DOARĂ,
N-AI SĂ MAI FII VREODATĂ-N AL MEU GÂND
ŞI LIPSA TA, N-ARE SĂ MĂ MAI DOARĂ.

EMERG CĂTRE ZENIT ACUM,
RENVIU DIN SOMNUL MORŢII TALE,
MĂ ZMULG DIN INIMA-ŢI DE PLUMB…
ASTĂZI IGNOR, A TA CĂRARE.

INIMA-ŢI MOARTĂ, SUFLUL PUTRED,
ASCUNSE-N ZÂMBETUL FATAL,
ÎMI DĂRUIRĂ SPECTRUL MUCED… AL VIEŢII,
FĂRĂ DE EGAL.

MONICA COROAMĂ 27 IULIE 2012
MADRID