Trenul din vis , resuscitare sau nevroza

TRENUL DIN VIS, RESUSCITARE SAU NEVROZĂ

Tăceți, ramuri însingurate și ninse
Tăceți, și plângeți numai în vise;
însingurate și zgriburite,
suferiți sub mantii troienite…
-De ce suflete tot plângi!
Ce la piept ai vrea sa strângi?
Scutură-ti mantia rece…
poate-ți trece.
Liniștite ramuri, singure, tăceți.
Să ningă, eu știu , voi nu mai vreți
așteptați primăvara necunoscută
cu căldură-i neștiută.

-Suflete tu plângi târziu…
să te-alin eu nu mai știu.
Din tine a răsărit un pom,
care e-un suflet de om.
Pomul cu omul sunt frați în vis
și-au căzut amândoi în abis
unde-i frig și nu-i nimeni,
nimeni nu pleaca, nimeni nu vine…
Și ierni, una după alta
se-aștern și-și fac halta.
Unde trenul cu primăveri nu oprește
și ramura nu înflorește;
doar șuieră-n goana lui,
nimeni nu face cu mâna nimănui,
nimeni nu urca, nimeni nu coboară
nu vezi capuri pe geamuri afară.

Doar omul si pomul așteaptă mereu,
să treacă trenul cu șuierul său
poate s-or sui măcar pe scară
dacă nu-n zori, mai pe seară.
Pe el însă scrie: “aici nu opreste”.
Si parcă mai tare el gonește…
În urma lui, pomul cu omul fug
cu mâinile-ntinse, dar tot nu-l ajung.

Și cad sleiți pe macaz
nu-i vreo speranță nici azi…
Ninge necontenit pe fata lor,
și pare că nici măcar nu le mai e dor.
Se postează în noapte însingurați
și-adorm sau mor înfrigurați.

În zori, un șuierat îi trezește
și văzură trenul că oprește.
E ziuă afară și cum urcară,
toți cei din tren îi ajutară.
Și a gonit trenul dimineții,
cu tot cu ei, pe șina vieții.

Monica Coroama 2009 Ghioroc
inspirat dintr-un vis